Bună! Mă numesc Monica și sunt psiholog clinician cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală.
Simți uneori că funcționezi pe repede-înainte, că nu mai știi încotro te îndrepți și după ce să te ghidezi? Te-ai surprins fugind de ceea ce simți, doar ca emoțiile să revină mai puternic? Sau poate ai observat că reacțiile care te-au protejat cândva îți stau acum în cale?
Am ales să devin psiholog din dorința de a înțelege mai bine aceste provocări și de a oferi celorlalți sprijinul pe care l-am considerat, la rândul meu, atât de valoros.
Îmi place să privesc procesul terapeutic ca pe o călătorie printr-un labirint – unul unic fiecărei persoane, parcurs în propriul ritm, uneori cu claritate și motivație, alteori cu teamă și confuzie. Deseori, ne dorim să avem răspunsul perfect pentru orice dilemă și să ajungem cât mai repede la capăt, dar realitatea este că drumul nu este întotdeauna liniar. Nu e vorba doar despre rezolvarea unor probleme sau repararea unor părți defecte, ci despre a ne deplasa prin cotiturile neașteptate cu mai multă înțelegere, curaj și (auto-)compasiune.
În cadrul ședințelor noastre, îmi doresc să creez un mediu în care să te simți în siguranță, unde orice emoție sau gând este o oportunitate de a învăța și de a merge înainte. Fie că ne vom întâlni cu emoții intense, relații complicate, dificultatea de a ne desprinde de un trecut dureros sau tentația de a evita un viitor incert, vom lucra împreună pentru a înțelege ce te ține pe loc și a găsi resursele care să-ți aducă împlinire în orice etapă te-ai afla. Vom explora tehnici din terapia cognitiv-comportamentală (CBT), terapia acceptării și angajamentului (ACT) și terapia schemelor (ST, CST), adaptându-le nevoilor și preferințelor tale.
Dacă rezonezi cu mine, sunt aici să te ascult. Prima ședință este gratuită, oferindu-ți ocazia să ne cunoaștem și să vedem cum putem lucra împreună.
Disponibilitate
Online